Tratatul National de Chirurgie, 10 volume

Seria completa a Tratatului National de Chirurgie in 10 volume 2008-2009 va fi lansata vineri, 16 octombrie, incepand cu orele 11:00, la Biblioteca Academiei Romane. Tratatul National de Chirurgie in 10 volume, coordonat de Prof. Dr. Irinel Popescu, reuneste experienta clinicilor de chirurgie din Romania. Evenimentul reprezinta cea mai importanta lansare de carte medicala din 2009. ”Evident, un astfel de tratat abordează şi ultimele noutăţi – tocmai de aceea este mereu nevoie de ediţii noi.” a explicat Prof. Dr.Irinel Popescu.

“Cele zece volume ale seriei reprezintă 10 discipline chirurgicale; chirurgia generală are însă două volume, în timp ce ginecologia şi pediatria au fost cuprinse împreună, într-un singur volum.”, a mai adaugat Prof. Dr. Irinel Popescu.

Tratatul National de Chirurgie se adresează rezidenţilor, medicilor specialişti precum şi tuturor celor care vor să-şi completeze cunoştinţele în domeniul chirurgiei. Tratatul acopera, de asemena, in linii mari, si tematica de admitere în rezidenţiat, curricula de pregatire a rezidenţilor şi tematica examenelor de specialitate din respectivele domenii ale chirurgiei.

Cartea continua traditia chirurgiei romanesti care a inceput in a doua jumatate a secolului trecut prin editiile aflate sub redactia unor mari personalitati precum: Nicolae Hortolomei, Ion Ţurai, Theodor Burghele, Eugen Proca si Nicolae Angelescu.

“Totuşi, înainte de orice, lucrarea reflectă experienţa autorilor, remarcabilă în majoritatea cazurilor şi cu nimic mai prejos de standardele internaţionale.”, a subliniat Prof. Dr. Irinel Popescu.

La eveniment vor fi prezenti toti coordonatorii de volume, cele mai importante figuri ale medicilei romanesti in domeniul chirurgiei:
Prof. Dr. Irinel Popescu, Prof. Dr. Mihai Lucan, Prof. Dr. Alexandru Vlad-Ciurea, Prof. Dr. Alexandru Bucur, Prof. Dr. Teodor Horvat, Prof. Dr. Corneliu Sabetay, Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, Prof. Dr. Ion Lascar, Prof. Dr. Radu Deac and Prof. Dr. Dinu Antonescu.
Tratatul National de Chirurgie in 10 volume a fost editat cu sprijinul Editurii Acadmiei. Multumiri speciale sunt adresate Acad. Dumitru Radu Popescu, directorul editurii şi d-lui Acad. Laurenţiu Mircea Popescu, care au facut posibila aparitia celei mai importante carti dedicate chiurgiei din Romania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *