Bookfest 2011 intre 25 si 29 mai

Asociaţia Editorilor din România (AER) invită prietenii cărţii – expozanţi şi vizitatori – la cea de-a VI-a ediţie a Salonului internaţional al cărţii „Bookfest“, care se va desfăşura între 25 şi 29 mai 2011, în incinta Complexului Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti, pavilioanele 14 (C2), 15 (C1), 16 (C4), 17 (C5) şi 18 (C6), zice Hotnews. Bookfest este considerat unul dintre cele mai importante evenimente ale spaţiului cultural românesc.
Prin numeroasele lansări, sesiuni de autografe, dezbateri acoperind variate aspecte ale zonei editoriale, evenimente pentru copii şi concerte, AER a încercat, în fiecare an, să dea o imagine nouă conceptului de „salon al cărţii“: imaginaţi-vă cinci zile de „agitaţie controlată“, punctată constant de multe evenimente; şi cărţi, cărţi, cărţi…

Publicul este, de asemenea, invitat să ia parte la discuţiile despre şi dintre autorii maghiari şi cei români, interacţiune facilitată de traducerea simultană, la cască, oferită de organizator. Oficialii din Ungaria au confirmat deja prezenţa la Bucureşti a scriitorilor Péter Esterházy, Ádám Bodor, Péter Nádas şi a traducătoarei Ana Maria Pop.

Vizitatorii vor avea intrare libera la „Bookfest“, în fiecare dintre cele cinci zile, de la 10:00 la 22:00, se arata in comunicatul AER.

Mai multe informatii despre Salonul cartii pot fi accesate pe website-ul salonului: http://www.bookfest.ro

 

Via R.V.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Connect with Facebook

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.