Următorul Twilight: ACADEMIA VAMPIRILOR – romance paranormal şi urban fantasy pentru adolescenţi şi nu numai, în 2010 la Editura LEDA Primele patru volume din seria ACADEMIA VAMPIRILOR de Richelle Mead au intrat recent în portofoliul Editurii LEDA, urmând să debuteze
Jurnalele Vampirilor de L. J. Smith
Între Amurg şi Trueblood, dar cu cel puţin un deceniu înaintea amândurora: iubirea adolescentina dintre o muritoare şi un vampir. Avertisment: dragostea poate ucide. Primele 4 titluri ale cărţilor din seria lui L. J. Smith vor fi publicate de Editura
Cele mai noi titluri ale Editurii Univers la Festivalul darurilor de Crăciun de la Sala Palatului
Romanul secolului XX, Romanul secolului XXI şi Seria de autor „Alexandr Soljeniţîn“ – trei prestigioase colecţii de literatură reunind şapte titluri noi îşi aşteaptă cititorii la standul Editurii Univers de la Festivalul darurilor de Crăciun organizat la Sala Palatului până
Top 10 cele mai vandute carti ale deceniului
JK Rowling domina topul primilor 10 cei mai vanduri autori din acest deceniu, informeaza The Telegraph. Amazon a realizat atat topul celor mai vandute carti in acest deceniu cat si topul celor mai vanduri scriitori in aceasta perioada. Top 10
Mort si-ngropat – volumul 9 din True Blood, Vampirii Sudului
Pentru Sookie Stackhouse fiecare zi înseamnă o nouă aventură. Şi nici nu e de mirare, dacă ne gândim că ea are o legătură de sânge cu şeful vampirilor, este prietenă a haitei locale de vârcolaci, lucrează pentru un bărbat teriantrop
Biblionet sustine programul e-aptitudini
Centrul de Informare Europeana din Bucuresti a gazduit, joi, 10 decembrie 2009, un eveniment de presa dedicat programului e-aptitudini, program pilot deschis tuturor celor interesati de perfectionarea abilitatilor IT, atat furnizori de solutii, cat si beneficiari. Demarat in luna octombrie
Adevarata poveste a lui Mos Craciun
Cum arata Mos Craciun? Cum arata spiridusii? Cum traiesc ei acolo, in Laponia? Cum arata atelierele de jucarii? Cum reusesc sa pregateasca la timp cadouri pentru copiii din toata lumea? Ce fac Mos Craciun si spiridusii vara? Da, dragi parinti,
Viata si Moartea in religie
Editura Herald lanseaza in cadrul colectiei “Cultura si civilizatie” cartea “Doctrina vietii de apoi in Israel, in iudaism si in crestinism” de Robert Henry Charles. Robert H. Charles (1855 1931) este unul dintre cei mai mari savanti biblici din secolul al
Sunt o baba comunista! – Dan Lungu, cea mai tradusa carte a anului 2009
Romanul Sunt o baba comunista! este cea mai tradusa carte a anului 2009, volumul lui Dan Lungu aparand la edituri din Germania, Spania, Bulgaria, Italia si Turcia, informeaza Polirom. Editura austriaca Residenz a publicat “Sunt o baba comunista!” in limba
Pariu pe Prietenie – CRACIUNUL – penultimul eveniment al anului 2009
Nu va bizuiti pe mine eu nu sunt decat ecoul si uneori prevestirea faptelor voastre Asadar nu va bizuiti pe mine eu nu fac decat versuri din cuvinte iar cuvintele nu sunt mai mult ale mele decat ale voastre
